Hristos A Inviat!
Dragii mei cititori
Fac parte din noua generaţie de politicieni, fără a avea insă pretenţia că tinereţea in sine este o virtute. Sunt parlamentar, dar fără a vedea in această funcţie un privilegiu, ci o imensă responsabilitate. Am experienţa unui mandat in Parlamentul European, dar sunt conştient că ea va fi relevantă doar dacă va fi pusă in slujba oamenilor pe care ii reprezint. Sunt un om politic atipic, fiindcă am ajuns in politică fiind convins că pot face ceva pentru ca viaţa oamenilor să fie mai bună.
Dragii mei cititori
Astazi voi posta pe blog cele mai importante idei care le-am sustinut in conferinta de presa la Oradea si voi incerca de fiecare data cand voi face declaratii politice importante sa le postez si pe blog. Cred de fiecare data in ceea ce spun si sunt ceea ce spun.
In anul 2005 am hotarat sa predau filiala PUR deoarece credeam si cred in continuare ca un om politic trebuie sa ocupe o singura functie politica, eu fiind ales parlamentar.
Dupa preluarea conducerii filialei in 2005 de catre Octavian Bara am organizat conferinte de presa care au avut ca si continut activitatile mele ca si parlamentar si de multe ori am preferat sa va informez imediat de actiunile care le-am intreprins prin intermediul comunicatelor de presa.
Astazi am hotarat sa fac o conferinta de presa singur iar temele alese pentru aceasta conferinta de presa nu au in vedere problematica parlamentara ci problematica omului politic Eduard Hellvig
Am hotarat sa vorbesc astazi despre politica deoarece in ultimele luni mi-a fost invocat numele in foarte dese randuri sub diferite motive si totodata ieri PSD si PC au consfintit crearea unei aliante politice PSD+PC
Pina astazi am preferat sa nu intru in polemici si discutii sterile in presa cu oamenii politici deoarece consider ca aceste tipuri de dezbateri nu trebuie sa se realizeze in cadrul public pentru ca nu aduc nimic benefic cetateanului care ne priveste, adancind si mai mult ruptura dintre electori si politicieni si pentru ca personal intotdeauna am preferat sa fiu responsabil.
S-au desprins cateva idei: bihorenii doresc un presedinte al consiliului judetean care sa intruneasca urmatoarele elemente : reprezentant al mai multor partide pentru a nu se risipii votul, nu ii intereseaza din ce partid provine, sa aiba competente si viziune sa conduca judetul, sa nu mai fi avut functii de conducere. Asa a aparut ideea unui candidat unic, stiti foarte bine ce s-a intamplat.
Chiar daca acest proiect nu a fost posibil in 2008 am convingerea ca el nu era gresit si daca era realizat cu totii am fi avut de castigat. Vreau sa multumesc pe aceasta cale tuturor acelora care au crezut si au sprijinit o asemenea initiativa si sa le doresc succes in competitia electorala acelora care au considerat ca acest proiect nu este fezabil
Am un mesaj pentru adversarii si prietenii mei politici, ceea ce spun intotdeauna cred si nu apelez la smecherii si golaneli ca sa raman in politica
Buna Horia,
Stimate cititor,
Te-ai întrebat vreodată unde a dispărut luminita de la capătul tunelului? Sau … gresesc întrebându-te dacă numai o singură dată ai făcut asta? Mă gândeam că atunci când copiii nostri vor fi mari, istoria tranzitiei noastre le va părea desuetă, iar zbuciumul de a ne spăla de păcatele cripto-comuniste - de modă veche. Nu stiu dacă vom fi în stare să le facem cronica reală a societătii în care am trăit, să le expunem istoria altfel decât am învătat-o noi sau, măcar, să îi facem să înteleagă că, dacă nu s-ar fi născut acele miscări la Timisoara, si ei ar fi avut destinul părintilor nostri. Ori să le argumentăm de ce ar putea fi fericiti în România.
Poate explicându-le că lumea lor e mai liberă decât a noastră si orizontul lor e mai larg, pentru că s-au născut sub altă zodie. Sau pentru că, spre deosebire de ei, gândirea nostră este afectată, chiar dacă nu ne dăm seama, de virusii vechiului sistem. Virusii au crescut-o si au format-o un pic strâmbă. Iar de asta nu putem scăpa atât de usor. Nu credeti? Ei, bine, ia priviti cu câtă naturalete jumătate din populatia tării întinde mâna după ajutorul social. Statul e răspunzător pentru binele nostru, statul să ne dea casă si masă, trăiască statul! Nu si când vine vorba despre impozite…Usurinta cu care populatia asteaptă ajutorul social e cel putin un indicator care arată că populatia de vârstă medie are acea mentalitate un pic virusată de care vorbeam mai devreme si a cărei denuntare sper să nu ofenseze pe nimeni.
În 1996, electoratul a votat schimbarea. Erau deja 6 ani de conducere fesenisto- pedeseristă si lumea a vrut altceva. Numai că acest altceva a fost cel putin la fel de dezamăgitor. Dezamăgire si în 2000…dezamăgire si în 2004. Electoratul s-a săturat de politică si se simte nefericit si nemultumit. Efectele tranzitiei de care vorbeam mai sus au dat nastere unei depresii în mintea românilor, o depresie că în România nu se poate trăi mai bine. Si într-un mare regret că luminita de la capătul tunelului, celebra luminită despre care vorbeau toti cu emfază si pathos, nu se va întrezări. Mă întreb cum vor arăta alegerile din toamnă si cum va participa electoratul? Si, mai ales, dacă, în pe termen scurt si mediu, oamenii vor simti că viata din România creste calitativ…
Regret stingerea din viata a omului de litere George Pruteanu. N-am sa-mi amintesc despre omul politic, ci despre intelectualul si criticul literar care a fost. Ne-a cucerit pe toti prin pasiunea cu care vorbea despre limba romana si despre regulile gramaticale si despre folosirea corecta a limbii romane.
In acelasi timp, amintirea lui in inimile noastre va ramane vie si prin lobby-ul sau pentru muzica de buna calitate si prin vehementa cu care se pronunta impotriva divertismentului si a posturilor de televiziune de proasta calitate.
Cineva spunea ca, in ultima vreme, parca pierdem tot mai multi oameni de valoare. Fie ca trec in lumea de dincolo, fie ca ne parasesc tara din diverse motive, ii pierdem. Si pierzand atatia oameni de valoare, parca ne simtim debusolati in aceasta lume a supuseniei si a conformismului. Pata de culoare pe care o aduc acesti oameni de valoare este ceea ce ne da curajul sa credem ca inca mai existam spiritual si intelectual si ca nu ne-am aliniat cu totii conformismului si mediocritatii. Este o lectie cu multa invataminte pentru noi, ceilalti, sa ne respectam si sa ne apreciem mai mult valorile, atata timp cat le avem printre noi si nu numai dupa ce le-am pierdut.
Iar despre plecarea dintre noi a profesorului, o regretam, si ii aducem un gand bun ca ultim omagiu. Odihneasca-se in pace!
Am avut surpriza plăcută să constat feedback în problema pe care am ridicat-o legată de situaţia drumului Oradea - Marghita. Luni, 17 martie, am adresat o interpelare ministrului transporturilor. Îi solicitam un răspuns la problema cetăţenilor din judeţul Bihor, care, de mai multă vreme, îndură un adevărat chin. Şi asta nu doar pentru că şoseaua ce leagă municipiul Oradea de Margita şi, mai departe, de judeţul Sălaj este îngropată în praf şi gropi.
Din cauza lucrărilor la Autostrada Bechtel (care nu se mai termină!), şi, să fiu mai precis- a utilajelor grele ce transportă mărfuri destinate lucrărilor şi distrug drumul, casele locuitorilor din zonă au început să şi crape! Bieţii oameni sunt cu adevărat disperaţi. Câţiva dintre ei chiar au ieşit înarmaţi cu furci şi topoare în stradă, solicitând autorităţilor să ţină sub control situaţia. Altă problemă care îi nemulţumeşte pe oameni sunt avariile pe care maşinile personale le-au suferit. Gropile sunt atât de mari, încât, dacă nimereşti acolo, nu mai poţi ieşi cu maşina întreagă. Este un adevărat coşmar şi pentru şoferi, dar mai ales pentru oamenii care locuiesc în zonă şi privesc neputincioşi şi disperaţi cum casele lor se duc la vale… Au făcut şi plângeri numeroase către autorităţi. Ştiţi care a fost răspunsul? Mutaţi-vă în altă parte! Păi unde să se mute oamenii, dacă acolo le este agoniseala de-o viaţă?!
Într-o încercare timidă de a repara răul făcut, autoritatea rutieră a dispus ca acele camioane care transportă marfă pentru autostradă să circule pe un drum de ţară, paralel cu „şoseaua”. Dacă s-ar şi respecta această dispoziţie…Una peste alta, singura autostradă din Transilvania, care nu ştim când se va finaliza, creează neplăceri mari celor care ar trebui să fie tocmai beneficiarii.
Iată ce îmi scrie un cititor, care a aflat de preocuparea mea legată de această problemă: „D-le Hellvig, lăsaţi-i, că ei nici nu ştiu ce li se pregăteşte, în cazul în care nu vor repara acest drum; cred ei cumva că vor face numai ce vor? La nivel de comune, deja avem un nr. suficient de semnături, pt. diferite proteste, iar blocarea acestui drum pt. camioanele Bechtel este iminentă. De acest lucru ne ocupăm noi, A.C.V.- Asociaţia Comunelor din Vestul ţării. Iar acum avem şi câteva sesizări din partea mai multor soc. de transport, soc. de construcţii şi asociaţii agricole, pe care urmează să le depunem la organele în drept, spre aprobare. Numele meu este Ienciu Cornel şi sunt preşedintele acestei asociaţii.” Oamenii sunt într-adevăr extrem de supăraţi. Iar situaţia nu mai poate continua aşa. Deci, aşteptăm ca autorităţile competente să găsească soluţii şi să le implementeze!
Între paginile de ziare răsfoite dau de scandalul dintre preşedinte şi presă. Subiectul nu mai este o noutate, întrucât preşedintele ne-a învăţat deja cu ritmul său furtunos de a relaţiona cu jurnaliştii. Şi ne-am mai obişnuit să cântărim atitudinea presei cu nonşalanţă. În stilul clasic al prozaicului, ei sunt… vinovaţii fără vină, iar politicienii capetele de acuzare. Iar din perspectiva figurilor publice, fără a generaliza inutil, ei sunt obraznicii, cei care nu ne dau pace; curioşii şi incomozii; cei care au condeiele neobosite şi scormonesc acolo unde nu trebuie…
Scriam odată, pe coperta unei broşuri lansate de mine (pentru cunoscători, este vorba despre „EU şi E.U.ropa”), dedicată unui jurnalist orădean, aserţiunea- „…pentru cei care ne păzesc de propriile greşeli”. Adică presa. Într-adevăr, presa poate avea rolul de „gardian” al clasei politice sau supervisor al sistemului. Deşi, s-o recunoaştem, uneori este tendenţioasă şi poate afecta opinia publică.
În România de după ’90, presa a ajuns un izvor de încredere pentru opinia publică, pentru că era mare lucru ce se dădea la ziar. Populaţia, frustrată din cauza eşecurilor politicului, a înstrăinării faţă de cei care guvernau, a neînţelegerii propriului rol în acest sistem, a pus în coada listei încrederea în politică. În top se aflau Biserica şi Armata. Şi Presa- a patra putere în stat. Mai târziu, au apărut şi problemele de deontologie jurnalistică şi de manipulare în masă, prin dezinformare mediatică. Trusturile media s-au grupat strategic şi, din cauza acestor influenţe, presa a scăzut în ochii cetăţenilor. Totuşi, ea încă prezintă credibilitate pentru mare parte a populaţiei. În mod ironic, este mai credibilă decât justiţia românească… Asta spune multe despre societatea românească.
Îmi pun întrebarea care ar trebui să fie relaţia firească a omului politic cu mass-media? Neîndoielnic, ne ferim cu toţii de gura presei. E de ajuns ca un jurnalist să te ia „în ochi răi” şi toată imaginea îţi este pusă… pe jar. În rest, dacă se păstrează aliniamentul deontologiei profesionale, există mari şanse să se păstreaze şi linia normalităţii. Poate ar trebui ca societatea să îi sancţioneze şi pe acei jurnalişti care îşi încalcă deontologia meseriei. Şi nu o spun cu of, dar greşelile politicienilor sunt aspru criticate. Problema e că nu sunt şi sancţionate…
Vineri, 14 martie 2008, Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni, serviciu acreditat al Fundaţiei RUHAMA, în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia, Club Oradea, au organizat o acţiune pe care doresc să o definesc, fără ezitare, drept un exemplu de „bune practici”. În baza parteneriatului pe care BCC l-a semnat şi cu cabinetul meu parlamentar (parteneriat menit să pună bazele unei mai eficiente cooperări între aleşii locali şi cetăţeni, în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor comunităţii), reprezentanţii organizaţiei ne-au prezentat 2 propuneri de modificări legislative, care sunt rezultatul activităţii pe care echipa Fundaţiei Ruhama o desfăşoară în activităţi de asistare a persoanelor defavorizate din judeţul Bihor.
Cele două propuneri au vizat, aşadar, modificarea legii 416/2001 - privind combaterea marginalizării sociale şi a legii 116/2002 - privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale. Astfel, prima modificare viza acordarea burselor de şcolarizare nu numai pentru persoanele care urmează programe de alfabetizare, ci pentru toate persoanele care sunt cuprinse în programele de alfabetizare, recuperare şcolară şi de tip “Şansa a doua”. Cea de-a doua propunere a vizat acordarea unui stimulent financiar pentru persoanele provenind din rândul populaţiei fără calificare, inactivă pe piaţa muncii, sau pentru persoanele beneficiare de venit minim garantat. În propunerea organizaţiei se menţiona ca suma acordată acestor persoane să se reducă gradul pe perioada a 4 – 5 ani, concomitent cu obţinerea de către grupul ţintă de calificări, recalificări şi competenţe profesionale, ceea ce le va permite în final obţinerea unui salariu mediu atractiv şi stimulativ, în comparaţie cu ajutorul social care conduce la dependenţa de sistem. Argumentul era acela că, în cele mai multe dintre cazuri, venitul minim garantat creează dependenţă, iar suma de bani care constituie acest venit este sensibil egală cu veniturile obţinute de o persoană care se va fi încadrat în muncă.
Doresc să îi asigur pe iniţiatorii acestei acţiuni că voi analiza ropunerile lor şi că voi căuta să identific căile cele mai eficiente prin care să realizez materializarea demersului lor. Ca şi în alte rânduri, când am colaborat cu ONG-uri din domeniul speologiei, protectiei copilului, tineret, mediu, protectia animalelor, etc., am avut sentimentul că ONG-urile româneşti înţeleg tot mai mult şi mai bine rolul pe care trebuie să îl joace în societatea românească. Responsabilitate faţă de problemele şi grupurile pe care le reprezintă şi, în strânsă legătură cu aceasta, dialog şi negociere în vederea influenţării agendei guvernamentale. Într-un proces care, însă, nu e deloc doar unidirecţionat. Şi aceasta fiindcă, cel puţin în aceeaşi măsură, guvernanţii au obligaţia de a asigura ca sistemul să fie democratic, transparent, responsabil şi deschis participării ceţătenilor. Pentru că o bună guvernare presupune şi existenţa unei responsabilităţi comune a tuturor actorilor din sfera publică, privată şi non-guvernamentală.
Vă urez succes, şi vă aştept, şi pe viitor, la dialog!
La mijlocul lunii trecute (pe 11 februarie) am depus o interpelare către ministrul învăţământului, privind necesitatea acordării unui sprijin financiar dascălilor din învăţământul preuniversitar şi cel universitar. În expunerea respectivă, m-am axat pe faptul că, dacă angajaţii primăriilor, prefecturilor şi ai instituţiilor subordonate prefecturilor (care au salarii mai mari decât cele din învăţământ) primesc diferite sporuri şi indemnizaţii (de la bani de haine, spor de antenă :) etc.), atunci am considerat că şi dascălii au dreptul să beneficieze de o indemnizaţie lunară pentru haine, pe lângă salariu. De aceea, am cerut sprijin ministerului învăţământului de a obţine posibilitatea legală pentru acordarea acestei sume profesorilor noştri. Nu am să vorbesc acum despre necesitatea acordării acestei sume de bani. Este evident că ea izvorăşte din imperativul decenţei şi al adecvării vestimentare, cu care dascălii trebuie să apară în faţa elevilor sau a studenţilor. Dar expunerea de motive o găsiţi în textul intervenţiei mele de pe site-ul Camerei Deputaţilor, la secţiunea întrebări şi interpelări.
· Măsura de acordare a unei indemnizaţii în bani pentru vestimentaţie, atât personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cât şi celui universitar, nu este momentan posibilă, întrucât bugetul se construieşte anual pe baza legilor existente”..
Care vasăzică nu avem cadru legislativ permisiv pentru această măsură… Adică legea bugetului nu lasă loc acordării acestei indemnizaţii. Nu face nimic, nu mă voi opri aici. Am să mă bat mai departe pentru acest proiect, iar dascăli pot fi siguri de întregul meu sprijin în acest sens.
Cred că observaţi şi dumneavoastră că legile noastre suferă multe corectări, că avem multe, dar multe dintre ele ineficiente… Aş asemăna sistemul legislativ românesc cu uriaşul, care avea picioarele de lut, şi se prăbuşea la cea mai mică provocare. Pentru că aşa se întâmplă şi cu legile noastre, care nu răspund necesităţilor societăţii şi adâncesc problemele sociale, cufundându-le în confuzie şi birocratie….
Dacă Europa este o provocare pentru conceptul de „unitate în diversitate”, capitala Europei devine o provocare pentru pluralismul religios. În viitorul apropiat, Bruxelles-ul ar putea deveni oraş cu majoritate islamică, iar creştinii s-ar putea trezi în minoritate, la ei acasă. Asta pentru că deja, în prezent, mulsulmanii sunt foarte mulţi şi în continuă creştere. Situaţia nu este singulară în Bruxelles. Întreaga Europă se loveşte de un val de creştere a populaţiei de origine musulmană. Implcaţiile acestei situaţii sunt asimilate de către europeni până la fobie.
Determinismul religios al populaţiei musulmane este un factor ce-i îngrijorează pe europeni, care fac adesea legătura şi confuzia între islam şi terorism. După evenimentele legate de 11 septembrie 2001 din Statele Unite, percepţia europenilor s-a schimbat radical faţă de partea islamică şi de tot ce implică islamul. Frica de teroarea fundamentalismului islamic a intrat ca un drog în mintea bătrânului continent. Acum, însă, Europa se loveşte de o dilemă: se împiedică în propriile ei principii. Dacă la nivel declarativ acordă libertate de opinie, de crez, de mişcare tuturor, în practică se loveşte de anumite probleme pe care nu ştie cum să le soluţioneze, fără să pară că-şi încalcă propriile reguli. Una dintre problemele sensibile este cea referitoare la migranţii musulmani. Şi Belgia nu este singura ţară care se confruntă cu această problemă. La fel este şi în Franţa sau Germania. În faţa ofensivei unei minorităţi susţinute de o credinţă puternică şi dorinţă de revanşă, se prezintă o societate europeană profund laicizată, care şi-a pierdut încrederea în sine şi se simte vinovată pentru toate relele istoriei, o societate care nu poate trece de dogma multiculturalismului. Dar, poate, cel mai îngrijorător lucru pentru Europa este absenţa unui leadership european, lipsa unor lideri de state care să poată gestiona această provocare.
Musulmanii ce trăiesc în ţările din Europa, din ce în ce mai mulţi, încep să se autodefinească prin apartenenţă la Islam, şi nu la ţările de origine, în special tinerii. Are loc, aşadar, o „reislamizare“. Tocmai din această cauză, unele partide europene au alunecat spre dreapta, cerând restricţionarea imigraţiei, dar şi măsuri precum interzicerea purtării vălului islamic în şcolile publice. Statele europene au încercat să „naţionalizeze Islamul“, creând organizaţii speciale, precum Consiliul Francez pentru Religia Musulmană. Numai că, aceste consilii nu sunt reprezentative pentru populaţia musulmană, conducând la o şi mai mare alienare a musulmanilor. „Islamofobia“ se răspândeşte în Europa, europenii văzându-i pe musulmani ca pe o ameninţare la identitatea colectivă. Statisticile arată că 23 de milioane de musulmani traiesc în Europa (aproximativ 5% din populaţie), iar populaţia de origine musulmană s-a dublat în ultimii ani, estimându-se că, până în 2050, musulmanii vor constitui 20% din populaţia Europei. Mai îngrijorător pentru europeni este că 1-2% dintre musulmanii din Europa sunt implicaţi în activităţi extremiste şi sprijină Islamul radical, cu scopul de a instaura un stat islamic. În faţa acestor provocări, Europa este neputicioasă şi se agaţă cu disperare de principiile ei, principii pe care, însă, nu le împărtăşeşte şi minoritatea islamică…