- Securitate
- Comerţ internaţional
- Sănătate
- Protecţia copilului
- Mediul de afaceri
- Tineret
- Promovarea cetăţeniei active
- Protecţia animalelor
- Diseminare de informaţie europeană
- Luări de poziţie pe subiecte europene
Miercuri, 11 iulie 2007, Parlamentul European a votat, în prima lectura, în favoarea acordului de compromis privind “Realizarea integrala a pietei interne a serviciilor postale ale Comunitatii”. Reunit în sesiune plenara la Strasbourg, în perioada 9-12 iulie 2007, Parlamentul a hotarât ca serviciile postale sa fie deschise pentru competitie pâna la data de 31 decembrie 2010. O liberalizare completa înseamna ca operatorii nationali nu vor mai putea detine monopol asupra serviciilor postale pentru pachete de mai putin de 50 de grame, domeniu de activitate rezervat, pâna acum, lor. De asemenea, s-a decis ca noile State Membre, cele cu o topografie dificila sau cu multe insule, sa fie liberalizate pâna la data de 31 decembrie 2012, pentru a se putea gasi metodele necesare mentinerii serviciului universal (acoperirea serviciilor postale pe întreg teritoriul national, la un pret accesibil).
Referindu-se la rezolutia Parlamentului European, deputatul Eduard Hellvig a declarat ca: “Votul de ieri a avut ca scop nu doar sa faca din serviciile postale ale statelor membre un mijloc de comunicare modern, adaptat pretentiilor utilizatorilor si necesitatilor de comunicare impuse de globalizare, ci si de a stimula eficientizarea comunicarii cu mediul rural. Având în vedere ca, în judetul Bihor, 52% din populatie traieste în mediul rural, am convingerea ca îmbunatatirea calitatii serviciilor postale - prin intermediul liberalizarii, va determina o integrare mai eficienta a mediului rural bihorean în circuitul economic si social national si international.“
Miercuri, 23 mai 2007, Parlamentul European a votat, în prima lectura, în favoarea acordului de compromis privind reducerea tarifului la convorbirile efectuate în roaming.Reunit în sesiune plenara la Strasbourg în perioada 21 - 24 mai 2007, Parlamentul a adoptat ca plafonul maxim al apelurilor efectuate sa fie de 49 eurocenti, iar al celor primite de 24 eurocenti (în anul 2007). Conform regulamentului, aceste tarife urmeaza sa scada progresiv în urmatorii 2 ani, astfel încât în 2009 sa ajunga la 43 eurocenti (apeluri efectuate) si 19 eurocenti (apeluri primite). De asemenea, operatorii de telefonie mobila vor avea la dispozitie aproximativ o luna pentru a anunta noile tarife, care ar urma sa intre în vigoare la sfârsitul lunii august.
Referindu-se la votul dat în plen, deputatul Eduard Hellvig a declarat ca : “Votul de astazi reprezinta o realizare importanta pentru piata unica europeana. Prin intermediul acestui regulament, cetatenii din România sau cei din Italia vor putea beneficia nu doar de tarife reduse la convorbirile în roaming, ci si de tarife care nu vor mai face diferenta între ei si ceilalti locuitori ai statelor membre ale Uniunii Europene. Ceea ce am obtinut astazi a fost un acord politic care se doreste a fi atât în interesul consumatorilor cât si în cel al operatorilor de telefonie mobila, prin stimularea competitiei între acestia din urma.”
Eurodeputatul Eduard Hellvig a semnat ieri, 18 aprilie 2007, scrisoarea de sustinere a eliberarii jurnalistului Alan Johnston. Corespondent al BBC în Uzbekistan, Afghanistan si Gaza, Alan Johnston a fost luat ostatic la data de 12 martie 2007.Documentul a fost initiat de Aidan White - directorul Federatiei Internationale a Jurnalistilor si de Thijs Berman - europarlamentar si fost corespondent de presa. Scopul acestui demers este acela de a-l sprijini pe Aidan White, care va pleca azi, 19 aprilie 2007, spre Gaza, pentru a afla la fata locului care este situatia jurnalistului rapit. În scrisoarea lor, deputatii europeni cer autoritatilor palestiniene, si oricaror organizatii care ar putea fi de ajutor, sa faca tot posibilul pentru eliberarea jurnalistului. “Fara jurnalisti, zonele de conflict devin pete negre pe harta globala a informatiei. În aceste pete negre se vor raspândi doar cruzimea, impunitatea si actul discretionar. Jurnalistii din media independenta sunt ochii si urechile lumii, si prin simpla lor prezenta acestia asigura protectia localnicilor împotriva violentei“, se mentioneaza în acest document.
Pe lânga solicitarea eliberarii de urgenta a jurnalistului Alan Johnston, în scrisoare se cere si protejarea oricarui jurnalist care lucreaza în Gaza, sau altundeva în Orientul Mijlociu.
Parlamentul European, în cadrul sesiunii plenare desfasurate la Strasbourg în perioada 12-15 februarie 2007, a votat în favoarea unor actiuni concrete de stopare a acumularii deseurilor, care au fost cuprinse în doua rapoarte privind noua directiva-cadru propusa de Comisie în acest sens.Referindu-se la votul dat în plen, deputatul Eduard Hellvig a declarat ca : “A fost un vot important deoarece, pentru prima oara, principiul “ierarhiei tratarii deseurilor” se afla inclus într-o propunere legislativa. Scopul acestei ierarhii este atât de a preveni, cât si de a reduce productia de deseuri“. “Ierarhia” fixeaza o ordine preferentiala pentru operatiunile de tratare: reutilizarea, reciclarea, alte operatiuni de valorizare si eliminarea în maniera sigura si în conditiile în care este protejat mediul înconjurator.
Europarlamentarul Hellvig a precizat ca Statele Membre vor trebui sa formuleze, pe termen scurt, programe nationale de prevenire a productiei de deseuri: “Un alt punct important al dezbaterilor din Parlament a fost acela ca se va solicita Statelor Membre, si deci si României, sa stabileasca, în urmatoarele 18 luni, programe nationale de prevenire a productiei de deseuri, astfel încât în 2012, aceasta sa se stabilizeze la nivelul atins în 2008“.
Dintre celelalte puncte votate la Strasbourg cu privire la acest subiect, amintim: reutilizarea sau reciclarea, pâna în 2050, a 50% din cantitatea de deseuri municipale, si a 70% din deseurile rezultate din constructii, demolari, a celor industriale si de productie; introducerea de sisteme separate de colectare a deseurilor din hârtie, sticla, textile, plastic si metal, pâna în 2015; negasirea niciunui deseu reciclabil în locurile de descarcare a acestora, pâna în 2020.
Rezolutia Parlamentului European la documentul Comisiei Europene - intitulat “Limitarea Schimbarilor Climatice Globale la doua grade Celsius - obiectivul pentru 2020 si dincolo de aceasta data”, publicat în ianuarie 2007, a fost adoptat miercuri, 14 februarie 2007, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, desfasurata la Strasbourg în perioada 12-15 februarie 2007.In aceasta Rezolutie, parlamentarii europeni considera, printre altele: ca strategia Uniunii Europene privind schimbarile climatice ar trebui sa se bazeze pe doua obiective-cheie, si anume limitarea cresterii medii a temperaturii globale la 2 grade Celsius peste nivelul de pre-industrializare si, pâna în 2020, reducerea emisiilor globale de gaze pentru toate statele industrializate cu 30%, în comparatie cu nivelul din 1990, pentru a putea realiza o reducere de ordinul a 60-80% pâna în 2050; ca Uniunea sa tina cont în toate politicile sale interne de obiectivul de reducere a GES (gaze cu efect de sera) cu 30% pâna în 2020; ca politica energetica reprezinta un element cheie al strategiei globale a Uniunii pentru schimbarile climatice si ca diversificarea resurselor energetice - cu accent pe energiile regenerabile si tehnologiile eficiente - ofera un potential sporit pentru reducerea emisiilor; sau ca pâna în 2020, un procent de 20% din energiile utilizate în Uniune sa fie de tip regenerabil, desi considera ca procentul ar trebui ridicat la 25%.
Deputatul Eduard Hellvig s-a oprit, dintre masurile ce trebuie luate de catre statele membre, asupra celei vizând transportul în comun: “Trebuie intensificate eforturile pentru ca transportul în comun, si nu numai, sa devina - pe termen mediu, cât mai integrat si cât mai ecologic, în conditiile în care statisticile arata ca transportul rutier contribuie cu aproximativ 25% la emisiile de CO2 ale UE. ” Subiectul schimbarilor climatice reprezinta un domeniu de interes al Comisiei de Comert International din care eurodeputatul Hellvig face parte, si va fi inclus si pe agenda dezbaterilor acestei Comisii de la sfârsitul lunii februarie.
“Amenintarile în domeniul mediului sunt globale si, în consecinta, politica de mediu nu poate fi abordata decât în strânsa interdependenta cu politica externa si de comert international. Schimbarile climatice sunt un subiect important pe agenda Comisiei din care fac parte - cea de Comert International, si acest subiect îl vom discuta si în cadrul întâlnirilor pe care le vom avea în ultima saptamâna a lui februarie“, a declarat în final Eduard Hellvig.
Schimbarile climatice se afla pe agenda de lucru a Summit-ului european din primavara si constituie o prioritate a presedintiei germane a Consiliului.
