Am tras chiulul zilele acestea, justificari gasesti intotdeauna, concluzia este ca oricat ti-ai dorii sa scrii zilnic daca nu ai hotararea si determinarea necesara nu o faci.
Au trecut zilele de 21-22 decembrie si nu am scris nimic, despre ce cred eu ca a fost atunci in 89 (voi face acest lucru insa in viitorul apropiat). Anul acesta m-am gandit mai mult la revolutie (folosesc acest cuvant din respect pentru cei care au murit atunci) cand am aflat de la televizor ca mi-a murit un amic, Dan Iosif.
Regret trecerea in nefiinta a unei personalitati si a unei figuri emblematice pentru 89. Am avut sansa sa fim 2 ani colegi de comisie parlamentara si sa inteleg de ce unii au avut acel curaj nebun de a infrunta cel mai rusinos regim totalitar de sfarsit secol 20.
Indiferent de imaginea publica care s-a construit in jurul lui Dan Iosif in acesti ani, un singur lucru pot sa spun cu siguranta despre el, niciodata nu a fost un ipocrit si ceea ce a simtit a si spus, astazi in politica nationala aceste doua virtutii sunt pe cale de disparitie. La 6 luni de cand devenisem parlamentar i-am spus ca sunt dezamagit si dezarmat in fata unui sistem care il simt total potrivnic, mi-a raspuns simplu, “niciodata sa nu renunti in ceea ce crezi si ce simti, nimeni nu poate sa iti confiste credintele”.
Stiu ca suna clasic si simplu (aceste lucruri le mai auzisem sau le citisem in numeroase carti), pentru mine ramane insa un moment de care o sa imi aduc aminte cu placere, am stiut ca mi le-a spus cu convingere si cu prietenie.
Suntem in prag de craciun si cel mai important pentru noi toti este sa fim alaturi de cei dragi, eu astazi sunt un norocos ii am alaturi de mine pe cei dragi (sotie, socrii, parinti, cezar cainele nostru) si simt ca voi avea in sfarsit un craciun linistit si sper nu excesiv in mancare.
Pentru voi toti, va doresc sa avetzi parte de bucurii si fericire, cadouri de la mosu pentru cei cumintzi iar pentru ceilaltzi macar un zambet, si sa nu uitatzi sa va colindatzi prietenii pentru ca viata se reduce la lucruri simple, familie si prieteni,
Fiti fericiti!!!!!

Este tarziu, am ajuns acasa dupa o zi in care am inceput dezbaterea bugetului de stat pe 2008 iar daca nu ar fi vorba de ceva serios as fi avut impresia ca am participat astazi la o simulare.

Dimineata am ajuns la 8.45 si la 9 eram in plen conform programului insa sedinta a inceput doar la 10, prietenii din presa radeau la pranz de mine si imi spuneau ca ar trebui sa imi revin, asa ca pe la ora 16 am plecat la o intalnire iar intre timp s-a strigat catalogul (din lipsa de cvorum) si am fost trecut absent.
Prima reactie a fost de nervi, dar apoi am inteles ca sensul prezentei mele in parlament tine de numar si nici intr-un caz de altceva.

Cand eram in sala, presedintele de sedinta se uita si spunea aproape de fiecare data acelasi numar, pentru cat si impotriva articolelor, mai variau abtinerile, am realizat repede ca datorita intelegerilor politice bugetul trece chiar daca stau si votez intr-un fel sau altul.

Intrebarea catre cei care citesc aceste randuri este ce pot eu sa fac , sa accept realitatea si sa ma fac ca nu vad sau macar sa scriu ca sa fiu cu constiinta impacata (lucru care insa nu rezolva problema pe fond).

Am primit astazi un comentariu de la un ziarist din oradea pe care personal il apreciez care imi ridica o problema serioasa,viitorul PC, posibila pozitionare politica alaturi de PSD.
Sincer florin cred ca nu sunt cea mai abilitata persoana sa ii ceri parerea cu privire la viitorul PC deoarece de fiecare data am fost pe contrasens cu deciziile luate (asta nu inseamna ca nu le-am respectat atunci cand ele au devenit hotarari publice ale partidului, din respect pentru opiniile majoritatii)
In 2004 am fost impotriva intrarii la guvernare alaturi de ADA (chiar daca permanent am fost acuzat de colegii din PSD ca sunt prea apropiat de cei din ADA) din mai multe motive, de exemplu spuneam atunci ca acest gest va afecta perceptia (stim prea bine ca politica inseamna perceptii si nu realitati) partidului in rindul electorilor si a actorilor politici. Apoi cand s-a decis iesirea de la guvernare am fost unul dintre cei care au sustinut ramanerea si am afirmat ca fara o prezenta in guvern va fi foarte greu sa fim vizibili in opozitie, lucru care din pacate s-a confirmat ulterior.

Ce se va intampla in viitorul apropiat vom vedea maine la consiliul national si la congresul din ianuarie, personal, datorita implicarii si a credintelor care le-am avut in momentul cand am devenit social-liberal, sunt foarte interesat. Voi analiza tendintele si directiile adoptate si voi vedea ce imi aduce anul 2008 in cariera mea politica (daca va mai exista o asemenea cariera), ce decizii voi lua si poate voi cei care cititi imi oferitzi si o consultanta gratuita pentru aceasta decizie.

Pe maine,

Stau in trafic de prea mult timp, (pentru cei care nu sunt din bucuresti sa se gandeasca la aglomeratia de acasa si sa inmulteasca cu 10) si ascult la radio ca biroul politic al PNL a hotarat numirea doamnei senator Norica Nicolai in calitatea de ministru de justitie. Poate daca nu ar fi fost vorba despre justitie sau despre norica nu asi fi acordat o mare atentie acestui eveniment.

Justitia ca institutie se afunda de 18 ani in complicitatzi si mediocritatzi, in preluarea mimetica a directivelor si normelor europene fara a tine cont de materialul didactic cu care se lucreaza, se face reforma de dragul asocierii numelui unei persoane cu schimbarile necesare dar de fiecare data din pacate reforma inseamna doar schimbarea persoanelor care nu ne sunt simpatice cu cele care ne sunt prietene si asa mai departe.

Este necesara reforma in justitie nu pentru ca ne spune UE sau Fratini, nu pentru ca scrie in fisa postului a unui ministru sa faca asa ceva, ci pentru simplul fapt ca reforma inseamna eficientizarea unui sistem aproape colapsat de presiunea politicului si a interesului meschin (nu a interesului colectiv).

Sistemul juridic romanesc este atat de incalcit incat ma intreb daca nu ar fi fost necesar de atatia ani sa fi existat o viziune unitara despre ce tb sa insemne justitia Romana in spatiul european, adica o viziune pozitiva transpartinica care sa sublinieze lucrurile bune si negative din spatiul juridic si sa traseze liniile de conduita pentru fiecare ministru care vremelnic conduce aceasta institutie.

Nu vreau sa comentez ce au facut fostii ministrii (despre ultimul ministru doar atat pot sa spun, tineretea nu este o calitate decat daca este sustinuta cu competenta) pentru ca nu ajungem nicaieri, ceea ce pot sa spun despre doamna Nicolai (pe care o cunosc de aproximativ 10 ani) este ca experienta profesionala si politica o califica pentru mandatul de ministru.

Spun aceasta deoarece de cate ori aveam ocazia sa vorbim despre sistemul juridic romanesc stapinea cuvintele si se spune ca cel care stapineste cuvintele stapineste materia, are propria viziune despre cum trebuie sa arate Romania lui 2007 si totodata am speranta ca are capacitatea de a construi acea viziune unitara privind viitorul justitiei romanesti, unul din principali piloni ai unei democratii reale.

Succese doamna ministru

Incerc de astazi o noua experienta, sa imi scriu gandurile in spatiul public, m-am gandit foarte des la acest lucru, sa o fac sa nu o fac, avand in vedere ca madalina (ii multumesc pe aceasta cale) m-a ajutat sa am un nou site - blog care este aproape terminat si stiam ca va veni si acest moment cand va trebui sa iau o decizie daca voi scrie sau nu.
Astazi facand curat in birou (m-am intors cu foarte multe hartii de la parlamentul european) am dat peste un interviu care il acordam unui ziar din oradea imediat dupa alegerea mea in calitatea deputat de bihor in 2004 si in care spuneam ca defectul cel mai mare al politicienilor este lipsa de transparenta si de sinceritate.
Gasisem raspunsul pentru intrebarea mea, niciodata nu am avut nimic de ascuns sau de evitat, sunt o persoana normala si care se acomodeaza din ce in ce mai greu cu spatiul politic romanesc. Stiu ca suna ca un cliseu dar probabil sansa de a fi europarlamentar si de a activa un an intr-un alt spatiu public mi-a dat sansa sa vad diferentele si de a-mi crea o problema reala pentru integrarea mea in noul/vechiul servici.
Am senzatia ca nu stiu de unde sa apuc din nou lucrurile, ca tot cu ce m-am obisnuit nu a fost real si ca de fapt orice tendinta de a face lucrurile la fel este iluzoriu.Ce m-a frapat cel mai mult in jurul meu a fost reactia prietenilor si a colegilor care totzi, fara exceptie, imi spuneau acelasi lucru, trebuie sa iti revii ca “jocul” aici este diferit.
Intrebarea care imi persista de o saptamina este de ce trebuie eu sa imi schimb modul de lucru daca noi totzi spunem ca vrem o tzara europeana cu comportament si angajamente similare cu al tzarilor din spatiul UE. In autobiografia sa mahatma ghandi spunea ca pentru a schimba sistemul trebuie in primul rand sa ne schimbam noi in ceea ce dorim sa devina sistemul
Astept punctul vostru de vedere poate ma lamuritzi, de ce trebuie sa acceptam aceasta realitate si sa nu incercam sa schimbam metalitatile, au trecut totusi chiar astazi 18 ani de cand a inceput dreptul nostru la libertate, pe maine

Alegerile din Rusia au fost unul dintre cele mai importante evenimente abordate de presa internaţională. Tonul interpretărilor a fost de cele mai multe ori unul extrem – pe de o parte mulţi au deplâns instaurarea autocraţiei luii Vladimir Putin; pe de altă parte mulţi au încercat să demonstreze fraudarea alegerilor de către Partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin, câştigătorul net al scrutinului (64,1% din voturi, 315 mandate din 450). Realitatea este că inclusiv în luările de poziţie critice faţă de scrutinul din Rusia, acuzatorii nu se referă direct la fraudă, ci la climatul politic care a descurajat valorile pluripartidismului (cu toate că în Legislativ vor fi reprezentate patru partide).

Ceea ce indică însă alegerile din Rusia este începutul instituţionalizării unor noi forme politice. Nici alegerile câştigate de Boris Elţân, la vremea lor, nu s-au bucurat de mai multă apreciere, „metehnele” sistemului rus fiind practic aceleaşi. Victoria lui Putin rămâne astfel în afara discuţiei, chiar dacă standardele noastre politice ar încadra cu greu Rusia în categoria democraţiilor consolidate (în care alegerile libere sunt o condiţie necesară, dar nu şi suficientă).

Ceea ce atestă acest scrutin este valorizarea diferită a acţiunilor politice. Nu trebuie să ne mirăm că ierarhiile pe care noi le concepem drept modele universale nu sunt atât de apreciate într-un stat care în ciuda apartenenţei sale la spaţiul cultutral european a fost privit mai tot timpul drept „exotic”. În ultimă instanţă, alegerile din Rusia pot fi considerate un răspuns pertinent la afirmaţiile marchizului de Custine (care a scris o carte despre vizita sa în Rusia în 1839): „Nu le reproşez ruşilor că sunt ceea ce sunt; îi critic pentru dorinţa lor de părea ceea ce nu sunt (occidentali)”. Poate că rezultatul de la urne arată că Rusia îţi doreşte să fie văzută aşa cum este.