De ce Valentine’s Day şi nu …Dragobete?
Sărbătoarea iubirii, ziua sfântului Valentin, a prins foarte bine la români. Se pare că importăm cu succes tot ce este de sorginte occidentală şi mai ales americană. Pentru că astăzi românii serbează Valentine’s, de câteva zile încoace pieţele oraşelor, centrele şi buticurile de la orice colţ de stradă sunt înţesate de produse din pluş, brelocuri, mărunţişuri şi alte produse comericale roşii. Nu am nimic împotrivă, este frumos să sărbătoreşti ziua dragostei. Dar românii mai au o sărbătoare a iubirii la sfârşitul lunii, un Valentine’s mioritic, care pe meleagurile noastre se identifică cu Dragobetele, considerat zeul bunei dispoziţii şi în principal al dragostei, numit şi Cap de Primăvară sau Cap de Vară, cunoscut ca fiu al Babei Dochia. Dragobetele este identificat cu Eros din mitologia greacă şi bineînţeles cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romană.
Sărbătoarea Dragobetelui, însă, nu este nici pe departe atât de practicată şi nici măcar prea cunoscută la români. Doar din reportaje la televizor, ziare, internet mai aflăm că avem şi noi Valentine’s-ul nostru. De ce nu sărbătorim propria noastră zi a dragostei şi o preferăm pe cea americană, nu ştim să răspundem. Ne-am obişnuit deja cu ea, o ştim că e în fiecare 14 februarie din an…şi o aşteptăm cu nerăbdare.
Lucrurile cred că sunt destul de simple. Sărbătoarea Sfântului Valentin, ocrotitorul celor îndrăgostiţi, a fost mult mai popularizată decât cea românească, în special de comercianţi, care au găsit în asta un prilej extraordinar de dublare a vânzărilor. Pe lângă asta, cred că mai funcţionează şi acel spirit sau acea tendinţă de a copia tot ce vedem că merge în occident. Americanizarea a fost o tendinţă constantă după 1990 încoace, şi mă tem că s-a produs ceea ce în secolul XIX Titu Maiorescu condamna a fi formă fără fond. Nu vreau să critic felul în care ne inspiră obiceiurile altor popoare, numai că parcă ma deranjează atitudinea conformistă pe care o afişăm. Ne aliniem unor ideologii sau practici numai pentru că aşa fac alţii sau că este la modă.
Cred că este bine să avem şi noi tradiţiile noastre, punctele noastre de vedere şi consider că alţii ne-ar aprecia mai mult pentru asta. Poate că trebuie să învăţăm de la americani cum să ne vindem obiceiurile şi tradiţiile mai bine. Dar, totuşi, cu ce este mai prejos “Dragobetele năvalnic care sărută fetele!” faţă de Sfântul Valentin? De ce să nu reînoim această veche tradiţie?
Filed under Uncategorized
adi labos
Corect spus: nu stim sau, mai corect, nu mai stim sa ne pretuim traditiile. Avem atatea obiceiuri extraordinare, vin strainii si stau cu gura cascata, admirandu-le, iar noi le lasam sa cada in uitare si ne orientam spre tot soiul de sarbatori comercialo-occidentale. Mie, unul, mi-e dor de colindele de altadata, de legatul ploii, de obiceiul bunicii, Dumnezeu se o odihneasca, femeie simpla care alunga ploaia cu un cutit infipt in prag. Mi-e dor de povestile parintilor despre horele de la sat, inabusite de modernismele manelistilor. E adevarat, avem nevoie de vechile obiceiuri. Nu sa traim in trecut, ci sa ne stim radacinile si sa putem sa ne ridicam puternici.