Cronica unui electorat nefericit
Stimate cititor,
Te-ai întrebat vreodată unde a dispărut luminita de la capătul tunelului? Sau … gresesc întrebându-te dacă numai o singură dată ai făcut asta? Mă gândeam că atunci când copiii nostri vor fi mari, istoria tranzitiei noastre le va părea desuetă, iar zbuciumul de a ne spăla de păcatele cripto-comuniste - de modă veche. Nu stiu dacă vom fi în stare să le facem cronica reală a societătii în care am trăit, să le expunem istoria altfel decât am învătat-o noi sau, măcar, să îi facem să înteleagă că, dacă nu s-ar fi născut acele miscări la Timisoara, si ei ar fi avut destinul părintilor nostri. Ori să le argumentăm de ce ar putea fi fericiti în România.
Poate explicându-le că lumea lor e mai liberă decât a noastră si orizontul lor e mai larg, pentru că s-au născut sub altă zodie. Sau pentru că, spre deosebire de ei, gândirea nostră este afectată, chiar dacă nu ne dăm seama, de virusii vechiului sistem. Virusii au crescut-o si au format-o un pic strâmbă. Iar de asta nu putem scăpa atât de usor. Nu credeti? Ei, bine, ia priviti cu câtă naturalete jumătate din populatia tării întinde mâna după ajutorul social. Statul e răspunzător pentru binele nostru, statul să ne dea casă si masă, trăiască statul! Nu si când vine vorba despre impozite…Usurinta cu care populatia asteaptă ajutorul social e cel putin un indicator care arată că populatia de vârstă medie are acea mentalitate un pic virusată de care vorbeam mai devreme si a cărei denuntare sper să nu ofenseze pe nimeni.
În 1996, electoratul a votat schimbarea. Erau deja 6 ani de conducere fesenisto- pedeseristă si lumea a vrut altceva. Numai că acest altceva a fost cel putin la fel de dezamăgitor. Dezamăgire si în 2000…dezamăgire si în 2004. Electoratul s-a săturat de politică si se simte nefericit si nemultumit. Efectele tranzitiei de care vorbeam mai sus au dat nastere unei depresii în mintea românilor, o depresie că în România nu se poate trăi mai bine. Si într-un mare regret că luminita de la capătul tunelului, celebra luminită despre care vorbeau toti cu emfază si pathos, nu se va întrezări. Mă întreb cum vor arăta alegerile din toamnă si cum va participa electoratul? Si, mai ales, dacă, în pe termen scurt si mediu, oamenii vor simti că viata din România creste calitativ…
Filed under Uncategorized
anca m. /oradea
Am fost implicata politic, sunt membru cotizant in continuare , as vrea sa fac ceva dar nu vreau sa ma trezesc in dezamagire. Cati din cei care ne conduc cred ca puterea e a poporului? Nu mi- e prea bine, traiesc un paradox. Din exterior e super, dar eu stiu ca nu e adevarat pana la miez. Nu pot sa spun ca e rau-rau, dar altii cum se descurca? Copilul meu isi va gasi calea? Totul e nesigur, toti alergam dupa himere…As vrea o stanca de care sa ma pot tine in furtuna asta…Si am facut cate ceva sa nu ma simt asa, si totusi…e greu .
Crezul tau declarat imi place mult , si ti-as aminti daca imi permiti ceva ce spunea Zaharia Stancu :”Sa nu uiti Darie, sa nu uiti…”
Horia
O analiza foarte buna. Dar oamenii asteapta de la un om politic nu doar sa constate ceea ce simt ei zi de zi, ci sa si propuna solutii la problemele existente si sa se bata pentru ele.
Asadar, ma intreb si eu: ce fel de candidati, campanii electorale, alegeri si intelegeri postelectorale ne ofera clasa politica in acest an? Acea clasa politica pe care o blamam, dar de care, vrem, nu vrem, depinde viata noastra…
Sper ca nu ma intelegi gresit, mai ales ca te consider printre cei care, prin eleganta, informare si inteligenta, ar putea schimba modul de a face politica in Romania. Dar uneori imi lasati impresia, asa putini si timorati cum sunteti, ca sunteti gata sa abandonati… Si-atunci se cheama ca ne putem cara linistiti spre alte zari, mai pline de speranta…