Între paginile de ziare răsfoite dau de scandalul dintre preşedinte şi presă. Subiectul nu mai este o noutate, întrucât preşedintele ne-a învăţat deja cu ritmul său furtunos de a relaţiona cu jurnaliştii. Şi ne-am mai obişnuit să cântărim atitudinea presei cu nonşalanţă. În stilul clasic al prozaicului, ei sunt… vinovaţii fără vină, iar politicienii capetele de acuzare. Iar din perspectiva figurilor publice, fără a generaliza inutil, ei sunt obraznicii, cei care nu ne dau pace; curioşii şi incomozii; cei care au condeiele neobosite şi scormonesc acolo unde nu trebuie…

Scriam odată, pe coperta unei broşuri lansate de mine (pentru cunoscători, este vorba despre „EU şi E.U.ropa”), dedicată unui jurnalist orădean, aserţiunea- „…pentru cei care ne păzesc de propriile greşeli”. Adică presa. Într-adevăr, presa poate avea rolul de „gardian” al clasei politice sau supervisor al sistemului. Deşi, s-o recunoaştem, uneori este tendenţioasă şi poate afecta opinia publică.

În România de după ’90, presa a ajuns un izvor de încredere pentru opinia publică, pentru că era mare lucru ce se dădea la ziar. Populaţia, frustrată din cauza eşecurilor politicului, a înstrăinării faţă de cei care guvernau, a neînţelegerii propriului rol în acest sistem, a pus în coada listei încrederea în politică. În top se aflau Biserica şi Armata. Şi Presa- a patra putere în stat. Mai târziu, au apărut şi problemele de deontologie jurnalistică şi de manipulare în masă, prin dezinformare mediatică. Trusturile media s-au grupat strategic şi, din cauza acestor influenţe, presa a scăzut în ochii cetăţenilor. Totuşi, ea încă prezintă credibilitate pentru mare parte a populaţiei. În mod ironic, este mai credibilă decât justiţia românească… Asta spune multe despre societatea românească.

Îmi pun întrebarea care ar trebui să fie relaţia firească a omului politic cu mass-media? Neîndoielnic, ne ferim cu toţii de gura presei. E de ajuns ca un jurnalist să te ia „în ochi răi” şi toată imaginea îţi este pusă… pe jar. În rest, dacă se păstrează aliniamentul deontologiei profesionale, există mari şanse să se păstreaze şi linia normalităţii. Poate ar trebui ca societatea să îi sancţioneze şi pe acei jurnalişti care îşi încalcă deontologia meseriei. Şi nu o spun cu of, dar greşelile politicienilor sunt aspru criticate. Problema e că nu sunt şi sancţionate…

Filed under Uncategorized

This entry was posted on Tuesday, March 18th, 2008 at 6:12 pm and is filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.