Cum îşi câştigă unii notorietatea

După inundaţiile de anul trecut, care au afectat aproape toate judeţele, anul acesta Moldova a fost greu încercată de viituri. Bilanţul victimelor şi al pagubelor materiale arată îngrijorător, iar autorităţile sunt în alertă.

Întotdeauna, când se întâmplă lucruri de acest gen, se caută vinovaţi. Şi cum vanitatea românului a fost mereu o calitate intrinsecă, autorităţile dau vina pe capra vecinului. Ucrainienii, jigniţi de afirmaţiile bănuitoare, declară că nu au ştiinţă de aşa ceva şi că telegramele trimise au respectat întru totul adevărul, chiar dacă românul se descurcă mai greu, pentru că … ”nie gavarit po ruskîi” . În fine, probabil că vinovatul cel mare va fi Siretul, care şi-a revărsat apele peste gospodăriile oamenilor. Tragediile umane nu vor putea fi niciodată cuantificate în cifre şi ştim bine că durerea unor oameni care şi-au pierdut casa, masa şi, poate, chiar familia e greu de descris în cuvinte.

În condiţiile astea, totuşi, autorităţile trebuie să fie capabile să acţioneze eficient, conform unui plan de măsuri. Desigur că în cazuri de genul inundaţiilor este importantă solidaritatea şi păstrarea calmului general, pentru că tensiunile sunt foarte mari. Venirea unor politicieni în mijlocul acestor evenimente e un subiect sensibil şi ştiu că poate fi comentată în fel şi chip. De cele mai multe ori, când un politician participă la astfel de momente, e acuzat de mojicie, cu trimitere directă la intenţia de a câştiga imagine.

Adevărul e că nici măcar preşedintele nu poate face mare lucru pentru sinistraţi, decât să le transmită mesaje de încurajare, solidaritate şi optimism. Dar, în astfel de momente, cine mai crede în cuvinte? Oamenii au nevoie de fapte concrete, ei vor să-şi vadă locuinţele salvate, dacă se mai poate, iar, dacă nu, vor să ştie cum îi pot ajuta autorităţile să înceapă o viaţă nouă.

Discuţia despre pasivitatea şi inconştienţa multora dintre sinistraţi este un alt capitol, despre care nu am să vorbesc aici. Am să spun, foarte pe scurt, că fiecare om are o responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă în jur şi n-am să insist mai mult, pentru că nu vreau să împart vina. Dar un lucru este clar: niciodată n-am să fiu de acord cu cei care îşi fac imagine pe suferinţa altora, pentru că este inuman!

Filed under Diverse

Leave a Reply