Mesaj de bun venit:

Nu, n-am dispărut de pe blogosferă. Dacă nu m-ați văzut demult, e pentru că am fost în ”renovare”. De astăzi, am casă nouă - mai caldă, mai primitoare și mai deschisă. Vă aștept aici pe toți cei care aveți ceva de spus. Pro sau contra opiniilor mele, asta nu contează. Important e să avem curajul să spunem ce gândim, în limita bunului simț. Apreciez diversitatea de opinii și întotdeauna am considerat că asta naște lucruri constructive.

Știu că mă veți întreba de ce o nouă casă? Răspunsul e simplu. Noul site pe care l-am conceput e mai eficient prin însăși structura sa. De fapt, adresa rămâne aceeași. În rest, am schimbat aproape totul: culori, structură, conținut. Am vrut ca, pe această cale, oamenii care doresc să mă cunoască, și altfel decât ca om politic, să o poată face. Știu că toată lumea e curioasă ce se află în spatele vieții de politician, cum e acesta ca om, cum gândește, ce fel de familie și prieteni are, dacă are și el o viață normală, etc. Ca să cunoașteți aceste aspecte mai bine, m-am gândit că n-ar fi rău s-o fac prin intermediul acestui blog. Aici puteți găsi atât indicații tehnice, de lucru (activitate parlamentară și europarlamentară), cât și lucruri dincolo de oficial: viață de familie, poze cu familia și prietenii dragi, cine sunt persoanele cu care colaborez.

Blogul este poate cea mai importantă parte a acestui site, pentru că așa reușim să comunicăm. De la bun început, vă avertizez că am să vă provoc la discuții în modul cel mai sincer și deschis. Am să spun tot ce gândesc, am să dezbat evenimente, știri, chestiuni de viață, tot ce-mi trece prin minte și găsesc că merită a fi discutat și împărtășit. Nu în ultimul rând, am să vă provoc să-mi spuneți ce așteptări aveți de la politicianul, dar în același timp și de la omul Eduard Hellvig; ce vă nemulțumește, ce doriți să schimbați și cum putem face asta împreună. Deocamdată, ca orice gazdă bună, vă urez bun venit și… ședere plăcută în casa mea!

Filed under Diverse

Leave a Reply