De ce continui…
Acum 4 ani am pășit pentru prima dată în politică cu idealuri și standarde care se aflau oarecum în contradicție cu ceea ce oferea clasa politică la acel moment. Acele credințe nu mi s-au schimbat și sunt singurele care m-au convins că trebuie să rămân în competiția politică.
Nu de multe ori în acești 4 ani am vrut să renunț la cariera de parlamentar din cauza faptului că, personal, consideram că nu am nicio legatură cu modul în care se face politica în România. Acum doi ani, în plenul Camerei Deputaților, îmi exprimam dezgustul față de falimentul clasei politice și de perpetuarea acestui faliment, la rang de politică națională.
Am avut șansa să evadez din acest viespar, în 2007, când am devenit europarlamentar și am întâlnit, în sfârșit, un mediu adecvat principiilor, credințelor și valorilor mele de a pune în practică ceea ce cred.
După întoarcerea din PE, deziluzia a fost și mai mare și am vrut, cu cea mai mare convingere, să plec din politica românească. Martor la aceste frământări din acea perioadă a fost și fostul secretar general al guvernului, actual primar al Oradiei, domnul Ilie Bolojan. M-am consultat cu el și cu alti prieteni și, datorită unor evenimente care nu au ținut de mine, am hotarât să rămân, să continui și să le spun oamenilor ceea ce cred.
Am insistat pe aceste aspecte pentru că, de mai multe zile, am întâlniri cu grupuri restrânse de persoane din Oradea, care îmi confirmă că dezgustul față de politică este general, că oamenii nu mai vor să accepte această mediocritate care a cuprins fenomenul politic și că decizia mea de a continua cu politica nu a fost un gest greșit.
Oamenii vor parlamentari care să se ocupe în mod real de problemele lor, să fie aproape de problematica lor și să nu fugă de responsabilitatea directă.
Vor parlamentari care să fie dinamici, muncitori și dispuși să își sacrifice 6 zile din cele 7 pe saptamână celor pe care îi reprezintă. Să fie reprezentați de oameni care cunosc problematicile din stradă și nu din teorie, să înțeleagă real care sunt prioritățile, să nu le fie prezentate tot felul de programe politice care nu au nicio legatură cu realitatea cotidiană, cu care se confruntă ei.
Dezamăgirea față de tot ce înseamnă oameni politici este atât de mare, încât este aproape imposibil să îi mai convingi pe oameni că valorile în care crezi tu sunt reale și că nu ești doar un ipocrit vopsit care dorește să fie ales și apoi să își vadă de propriile interese.
Criza societății orădene vine dintr-o tranziție prelungită, care, practic, a confiscat în totalitate speranța și încrederea în viitor, că, indiferent de rezultatele alegerilor, oamenii aleși nu vor schimba nimic în spațiul în care își desfășoară activitatea, în destinele directe ale fiecăruia din comunitatea pe care o reprezintă.
Sistemul votului uninominal, cu toate defectele sale, aduce cel mai important element din legatura ales-alegător, responsabilitatea celui ales față de cetățean; în vechiul sistem, practic, această relație era aproape zero.
Am acceptat să intru din nou în competiția politică, pentru că am convingerea că, în cazul în care voi fi învestit cu calitatea de deputat al colegiului 8, pot să îmi pun în practică credințele și valorile în care cred, lucru care a fost aproape imposibil în legislatura 2004-2008 (chiar dacă am 10 legi care își fac efectul deja).
Aceasta, pentru simplul motiv că există o deschidere majoră în relația cu administrația locală, de a soluționa problemele punctuale cu care se confruntă alegatorii, precum și datorită faptului că, atunci când am avut discuția definitivă pentru a candida, am primit asigurările unui om de cuvânt că vom fi o echipă, care va munci pentru ca fiecare din cei care locuiesc în acest oraș să simtă că speranța și încrederea în viitor nu sunt inutile.
Greșesc oare?
